Coș

0 items in total

Niciun produs în coș.

IMG 7158xy Small

Ce trebuie să știi pentru a organiza o petrecere de botez reușită. Partea a II-a: atenția la detaliile care fac diferența

În articolul precedent am vorbit despre importanța planificării cât mai riguroase pentru reușita petrecerii de botez. Dacă nu ai citit încă recomandările noastre despre planificare, CLICK AICI .

O bună planificare ajută enorm la desfășurarea fără incidente a petrecerii, dar chiar și când lipsesc florile de pe mese sau scaunele nu au fost decorate așa cum doreai, invitații nu vor avea nicio problemă cu asta dacă acorzi importanță detaliilor care contează pentru ei.

Mărturie Cărucior Roz 1

Arată atenție și considerație față de invitați

Deși este evenimentul familiei tale, iar gusturile voastre vor guverna alegerile pe care le faceți în legătură cu petrecerea de botez, trebuie să te gândești la ceea ce-și doresc oaspeții, ca să se simtă bine. Reușita unei petreceri se măsoară în gradul de satisfacție al celor invitați. Iată la ce trebuie să fii atentă.

Invită-ți oaspeții (telefonic), oferă-le personal invitațiile din timp și sună-i pentru confirmarea participării

Astfel le vei demonstra că participarea lor este importantă pentru tine și vor face tot posibilul să-ți onoreze invitația. Alege un model de invitație deosebit, memorabil, ca acesta, care să se facă remarcat.

Invitații Botez Biberon

Alege restaurantul și meniul în funcție de oaspeți

Pentru aceasta, nu trebuie să-i întrebi ce vor, dar este limpede că dacă vor fi mai multe familii care vor veni cu copiii, va trebui să iei în considerare meniuri pentru copii și un restaurant cu spațiu potrivit pentru amplasarea meselor pentru cei mici și/ sau cu scaune supraînălțate pentru prichindei. De asemenea, dacă printre invitați sunt persoane în vârstă, ar fi bine să nu capete la masă alimente prea crocante sau pește cu oase foarte mici. Prea multe trepte de urcat și coborât pentru a merge la baie pot fi o problemă pentru vârstnici și pentru copii, iar cei mici nu trebuie să se apropie de bazine adânci sau orice alte elemente din decor care îi pot pune în pericol.

Stabilește programul petrecerii în funcție de profilul celor invitați

Este bine să rupi monotonia unei simple mese festive (cu sau fără dans) prin includerea în program a unui moment artistic. Ursitoarele sunt mereu o alegere inspirată, cu condiția ca spectacolul să fie asigurat de profesioniști cu experiență, dedicați misiunii lor. Îți recomandăm cu căldură serviciile celor de la Barrio Events (www.ursitoarevip.ro), pentru că toate familiile cu care am vorbit și care au apelat la ele au avut numai cuvinte de laudă. Intră pe site-ul lor și vei vedea că oferă diverse pachete de servicii, pentru orice buzunar, și chiar scenete personalizate dedicate bebelușului și persoanelor-cheie din familie, deci cu atât mai spectaculoase și memorabile.

Programul muzical trebuie să satisfacă gusturile tuturor. Vârstnicii nu vor aprecia un program alcătuit exclusiv din piese rock, iar tinerii se vor plictisi după câteva melodii populare, dacă mixul nu este bine făcut. Fă-ți o listă cu preferințele muzicale ale oaspeților și vorbește din timp cu DJ-ul sau cu formația. Ai grijă să fie muzică pentru toate gusturile și evită ca în timpul petrecerii să se ridice meseni care să ceară anume piese DJ-ului, fiindcă schimbarea de registru muzical va fi bruscă și va stârni alte nemulțumiri.

Ține cont de copii. Copiii nu se distrează la petrecerile de adulți, așa că ar fi bine să le organizezi separat petrecerea lor. Trebuie doar să le asiguri un spațiu separat, unde să se distreze cum doresc, sub supravegherea unui adult. Îți recomandăm să apelezi la ajutor calificat și pentru această misiune: alege un animator pentru copii, care sub înfățișarea unui personaj de basm îi va antrena pe copii în activități distractive și-i va supraveghea în același timp. Poți contracta acest serviciu tot de la Barrio Events (CLICK AICI), pentru a te asigura că prichindeii se distrează bine, sunt supravegheați și nu au motive să intervină în petrecerea adulților.
banner-animatieAnimație by Barrio Events

Anticipează formarea grupurilor și plasează-ți cu grijă invitații la mese

Grupează-ți oaspeții după vârstă și după domeniile comune de interes, plasând alternativ bărbații și femeile la mese. Marchează locurile prin cartonașe cu numele și prenumele fiecăruia, plasate pe mese înainte de sosirea invitaților. Dacă mesele sunt numeroase, este bine să pui la intrare lista invitaților și schema de amplasare a meselor, cu indicarea locului fiecăruia.

Primește cu eleganță și discreție darurile de botez

Arată-le invitaților că darul lor este prețuit la nivel simbolic și că nu suma, ci gestul contează. Alege o cutie pentru dar (CLICK AICI) cât mai frumoasă, în care invitații să introducă plicurile. Circularea în văzul tuturor a plicurilor pe care sunt marcate numele și suma sau strigarea darului la microfon stârnesc adesea animozități și pot ruina petrecerea.

Cutie-Dar-Botez-InfinityCutie Dar Botez Infinity

Arată oaspeților la petrecerea de botez că le prețuiești impresiile

Adună urările de bine adresate bebelușului proaspăt botezat într-un frumos caiet de impresii (CLICK AICI) dedicat evenimentului. Invitații se vor simți onorați că dorești să le păstrezi mesajele într-un mod atât de elegant.

Mulțumește-le invitaților pentru participare și oferă-le o mărturie de botez memorabilă

Alege din colecția noastră de mărturii de botez (CLICK AICI) modelul care ar corespunde cel mai bine dorinței tale și preferințelor oaspeților. Vei găsi în oferta Atelierelor Andini mărturii pentru toate gusturile: tradiționale, moderniste, jucăușe sau cu parfum nostalgic. Comandă-le din timp, personalizează-le și pune-le pe mese în dreptul fiecărui invitat la petrecere. Ar fi bine să rezervi un număr de astfel de obiecte pentru rudele sau prietenii care nu au putut veni la botez; trimite-le sau înmânează-le și lor câte o mărturie după petrecere, împreună cu fotografiile și filmulețul de la botez.

Mărturie Barză RozMărturie Barză Roz

În caz că vrei să revezi recomandările privitoare la organizare și planificarea petrecerii de botez, găsești aici articolul Ce trebuie să știi pentru a organiza o petrecere de botez reușită. Partea I: planificarea.

Dacă te-a interesat acest articol, s-ar putea să te intereseze și recomandările noastre de aici:

Suntem siguri că vei avea un botez minunat. Dacă ai nevoie de informații sau recomandări suplimentare, scrie-ne folosind rubrica de CONTACT (CLICK AICI) sau sună-ne direct, la 0765 600 700.

Trimite articolul către un prieten

Facebook
WhatsApp
Pinterest
Email
Telegram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Suport la Telefon

0765 600 700

de luni până vineri în intervalul 9 - 18


Am participat la peste 10.000 de evenimente și am făcut fericiți mii de părinți și nășici!

Te ajutăm cu drag în alegerea produselor potrivite pentru evenimentul tău rapid și simplu, direct pe Whatsapp! Completează datele de mai jos și intră chiar acum în contact cu noi!

Ești mămică sau nășică? *



Bebelușul este *



Data botezului *


Tematica *