Coș

0 items in total

Niciun produs în coș.

Rochita Botez Charm 77

Ce trebuie să cumpere nașa la botez – Extras din jurnalul unei nășici de secol XXI

Nașa la botez

Urmează să fii nașă de botez și ești curioasă să afli ce trebuie să cumpere nașa pentru ca botezul să decurgă impecabil? Citește mai jos povestea și lista de shopping a super nășicii noastre și inspiră-te cu încredere din aceasta. Ea a documentat cu atenție deja tot ce trebuie la botez, poți fi sigură că nu lipsește nimic.

cadou de la nașa la botezE acel moment când cei mai buni prieteni ai tăi ți-au dat vestea cea bună. După luni întregi de așteptări înfrigurate, de azi au un bebe al lor. Mica lor minune (fetiță sau băiețel de toată frumusețea) seamănă leit cu amândoi și e cel mai frumos, cel mai cuminte, cel mai iubit și mai pamperșit bebe – dacă o asculți pe prietena ta, sau – peste puțin timp – cel mai mare fotbalist și programator software din jumătatea aceasta a galaxiei – dacă pleci urechea la ce spune taică-su.

Dezbaterea interioară- Față de această comoară mică de om tu ai o mare responsabilitate ce tocmai ți-a fost adusă la cunoștință oficial, cu gura până la urechi, de amândoi prietenii tăi. Nici nu concep să aleagă o altă nășică, mai ales că vă știți de mult, sunteți buni prieteni și doar ați trecut prin atâtea împreună. Da, ești în mod clar alegerea cea mai potrivită – evident, asta dacă vrei și tu! Și voi adică. Nu-i așa că vrei? Hai tu, că o sa vezi, o să fie frumos! Accepți bineînțeles cu mare bucurie, un pic flatată și emoționată că s-au gândit la tine. Sinceră să fii, te pregăteai oarecum pentru asta, o simțeai venind, dar acum că trebuie să vorbești pe subiect la timpul prezent, te simți parcă un pic copleșită. Încerci să-ți amintești cum a fost acum la ultimul botez la care ai fost invitată, dar nu mai ai clar detaliile întipărite în memorie. Și cu siguranță lucrurile s-au mai schimbat de atunci. Faci o notă mentală să vorbești cu o prietenă care a botezat de curând și care sigur e la zi cu ce și cum trebuie făcut. E ea cam repezită și dă răspunsuri lungi și complicate la întrebări de altfel simple, dar e bine intenționată și cu siguranță mai în subiectul botezului ca tine -cel puțin în acest moment.

ȘI ACUM CE FAC? PRIMUL PAS – CAUT PE NET – Bineînțeles că primul lucru pe care îl faci este să intri repede pe internet și să dai o căutare pe net – gen „articole pentru botez”. Prompt, browser-ul tău îți arată imediat cele mai relevante rezultate de la Google. Și par o grămadă. Inclusiv acest articol pe care îl citești acum. Și sunt chiar și câteva magazine online. Tu, ce s-au schimbat lucrurile – cand te gândești ca acum trei ani ar fi trebuit să cumperi tot ce trebuie față-în-față, în magazin. Acum poți să faci totul rapid, eficient și într-un timp mult mai scurt, direct online. Uite site-ul acesta, de exemplu – Atelierele Andini. Arată bine și, așa în grabă cum te uiți, chiar și de pe telefon, pare serios și cu produse de calitate, realizate de designeri talentați și livrate direct din stoc. Notă pentru diseară – să mai intri o dată la ei de pe laptop să vezi mai bine ce au și cam ce ți-ar trebui ție. Dar să vorbești întâi cu prietena ta, cea cu răspunsuri lungi.

Pe seară, după două ore la telefon – În sfârșit, poți pune telefonul jos. 21% din baterie rămase și o senzație de ușor disconfort la urechea stângă, unde a picurat cea mai mare parte a convorbirii. Prietena ta a fost mai mult decât bucuroasă să-ți împărtășească din experiența ei recentă. Nu înainte de a-ți reproșa că n-o suni nici pe departe atât de des pe cât ar vrea ea să vorbească cu tine. Ce Dumnezeu, doar vă știți din liceu. Oricum – ai liniștit-o cum faci de fiecare dată, și ai condus ușor discuția spre subiectul care te interesează. Ce exact trebuie să faci ca să iasă totul bine. Faci repede o listă de cumpărături, cât ai proaspete detaliile în minte și nu există riscul să omiți vreunul dintre articolele ce nu trebuie să lipsească de la botez.

După ce ai notat repede toate informațiile, recapitulezi practic ceea ce tocmai ai terminat de discutat la telefon cu prietena ta, și consolidezi lista de cumpărături:

PASUL DOI – SHOPPING LIST DE NĂȘICĂ – Ce trebuie să cumpere nașa pentru un botez de nota 10:

Articole obligatorii:

HĂINUȚECostumaș Botez Palais Royal – un set de hăinuțe cade în responsabilitatea mamei, iar unul în sarcina nașei, mai exact ce va îmbrăca bebelușul după încheierea slujbei. Recomandăm aici cu tărie ca mămica și nășica să lucreze împreună, întrucât cele 2 seturi de hăinuțe să fie pe placul amândurora. Suntem siguri că, dacă ați ales să faceți acest pas atât de important împreună, veți găsi cea mai bună soluție. Atelierele Andini îți pun la dispoziție sute și sute de hăinuțe de botez, care se potrivesc oricărei tematici: de prințișori, albinuțe, contese, buburuze și multe alte idei minunate!

LUMÂNĂRI – trebuie cumpărate neapărat de către nași. Se aprind în timpul ceremoniei de la biserică și simbolizează lumina primită în suflet de bebe la intrarea în împărăția lui Doamne Doamne. Pot fi și albe, simple, dar ar fi păcat, acum, când ai de ales, să te oprești la primul model. De exemplu – poți alege lumânări sculptate cu modele frumoase, din ceară albă de calitate. Nu se îndoaie cu ușurință, nu se rup, și nu se topesc la primul grad în plus din termometre. Indiferent dacă sunt sculptate sau simple, lumânările se personalizează, pentru băieți sau fete – cu tull, cu panglici albastre, verzi, roșii sau roz, și se decorează tematic – aici doar imaginația și gustul fiecăruia e limita. De la personaje de desene animate la animale de pluș sau bărcuțe miniaturale – orice obiect poate deveni un accesoriu decorativ pentru o lumânare de botez. Ideea de bază e să fii constantă – dacă alegi o temă gen „marinar”, să ai grijă să o folosești până la capăt. Vei găsi cu siguranță lumânarea perfectă printre cele peste 100 de variante realizate în Atelierele Andini pe care  le poți vedea dând click AICI!

TRUSOUL DE BOTEZ – este oferit în dar micuțului de către nași, în semn de dragoste și prețuire. Aici ai cel mai mult de muncă, dacă ești o nașă modernă. Adică ai de ales dintre multe multe multe opțiuni, cu prețuri pentru toate buzunarele, și toate foarte frumoase. Și cum iubitoarea de modă din tine nu e ușor de satisfăcut, vei incerca să ți-l imaginezi pe mititel fie marinar, fie prințișor, fie complet în alb sau poate înconjurat de prietenii Disney? Pur și simplu e greu de ales. Într-un final vei alege cu siguranță trusoul potrivit. Setul trebuie să conțină tot ce are un copil la botez – prosopul de bebe, cel de preot, pânza de mir, sticluța de mir, fașa și săpunul. Designerii de la Atelierele Andini s-au gândit că s-ar putea să îți fie greu să le potrivești pe toate în cele mai mici detalii fără să pierzi cumva din vedere vreunul dintre articolele importante, așa că au creat special pentru tine zeci și zeci de trusouri complete selectate cu grijă.  Le poți vedea pe toate dând click AICI!

 

cruciulite_botez_35_003CRUCIULIȚE – de acestea se ocupă tot nașa personal. Trebuie prinse în pieptul invitaților care participă la slujba de la biserică și sunt legate cu panglici de aceeași culoare cu cele care decorează lumânările. Considerate adevărate talismane în lupta împotriva răului, cruciulițele sunt purtate cu mândrie de toți invitații în cadrul ceremoniei religioase. În Atelierele Andini, toate fundițele cruciulițelor se realizează manual și capătă astfel o formă frumoasă și rezistentă. Acest detaliu diferențiază major modelele de cruciulițe dintre care poți alege dând click AICI!

PÂNZA DE MIR (CRIȘMA) – e o bucată de pânză în care vom înfășa bebe-ul imediat ce preotul îl scoate din cristelniță, plus o fașă – nici prea lungă, nici prea scurtă, de ajutor pentru același obiectiv. Tradițional, crișma trebuie să fie din pânză albă, neprelucrată. Sigur însă nu e foc dacă recurgi la unul din modelele mai noi – dintr-un material mai moale și mai atent cu pielea fină a copilului, decorat discret cu inițialele numelui sau cu un alt motiv – poate un fluture sau o gărgăriță sau te miri ce altceva ar putea fi potrivit și simpatic. Atelierele Andini au conceput special pentru cele mai grijulii nășici, așa cum sigur ești și tu, trusouri complete de botez, pânza de mir fiind deja inclusă în acestea!  Ai zeci și zeci de variante dintre care să alegi dând click AICI!

STICLUȚA DE MIR – în timpul slujbei, înainte de scufundarea în cristelniță, cel mic trebuie uns cu mir – pe frunte, pe piept și la încheieturile mâinilor și picioarelor. Mirul reprezintă bogăția darurilor primite de bebeluș prin intrarea în Împărăția Domnului. După slujbă, mirul se ia acasă și se păstrează într-o sticluță specială, frumos decorată, până a doua zi – când este folosit la ceremonia de îmbăiere a micuțului. Sticluța este, de asemenea, inclusă în trusourile noastre complete.

PROSOPUL DE BEBE – cu capișon sau fără, acesta este deja inclus în trusourile noastre complete. De regulă, acesta este brodat cu diferite motive (fluturași, mașinuțe, buburuze sau detalii elegante) și poate fi personalizat cu numele bebelușului, pentru un plus de originalitate.

PROSOPUL DE PREOT ȘI SĂPUNUL – ambele pentru preot, care trebuie să se spele pe mâini în mod simbolic, în semn de purificare înainte de slujba botezului, și să se poată apoi zvânta cu ușurință. Prosopul este de regulă alb, pentru a se distinge de celelalte obiecte. La Atelierele Andini poți achiziționa setul complet de trusou, la un preț mult mai avantajos, set ce cuprinde sticluța de mir, săpunul și prosopul pentru preot, frumos decorate și personalizabile la cerere. Inspiră-te cu încredere dând click AICI!

Poți decide să mai cumperi:

CUTIA DE TRUSOU – e un accesoriu relativ modern, oarecum similar cu lada de zestre ca utilitate. În el se păstrează trusoul bebe-ului înainte de ceremonie, iar ulterior poate fi folosit de părinți pentru a colecta amintirile legate de momentul botezului – fotografii, hainuțe, caiet de impresii, caseta cu șuvița de păr sau orice alt obiect cu valoare sentimentală pe care le-ar face plăcere să-l găsească înauntru peste câtiva ani. Designerii noștri s-au pus pe treabă și au realizat peste 50 de variante diferite de cutii pentru trusou dintre care tu să o poți alege pe cea mai în ton cu tematica botezului, le găsești pe toate dând click AICI!

CUTIA PENTRU PRIMA ȘUVIȚĂ suntem siguri că vrei să eviți momentele jenante, precum acela în care preotul îți înmânează prima șuviță a bebelușului și tu nu știi în ce să o depozitezi. Fii nășică responsabilă și allege o cutie de prima șuviță! Atelierele Andini îți pun la dispoziție zeci și zeci de modele de cutiuțe, decorate în fel și chip pentru orice tip de botez. Fie că alegi o cutiuță din metal sau una îmbrăcată în material textil, varietatea de culori este suficientă pentru a face alegerea perfectă. Descoperă toate modelele AICI!

BIJUTERIA –pentru a fi oferită în dar micuțului. În general este vorba de cercei pentru fetițe și de un lănțișor în cazul unui băiețel.

Opțional, mai poți alege să cumperi pentru eveniment – fără a fi însă obligatorii – diverse alte accesorii simpatice, cum ar fi pușculițe, decorațiuni pentru interiorul bisericii și multe alte lucrușoare simpatice care devin tot atâtea feluri de a-ți mulțumi din partea părinților, încântați de atenția pe care o dai acestui eveniment unic din viața micuțului lor.


PASUL TREI. ZIUA BOTEZULUI

Care este tot atât de mult despre fericitul eveniment din viața prietenilor tăi, și implicit a ta, cât este despre ce vei purta la biserică, despre cum îți va sta părul, despre plicul cu bani pe care al tău nu trebuie să-l uite pe masa din sufragerie, despre ce vei purta la petrecerea de după slujbă sau despre ce vei purta la băița de a doua zi. Decizii, decizii, decizii… Dar ca să ajungi la toate acestea, trebuie să treci întâi peste primii 2 pași. Care, după cum ți-ai dat deja seama, sunt extrem de importanți. Să le luăm deci pe rând.

Sursa imagini: Pinterest

Trimite articolul către un prieten

Facebook
WhatsApp
Pinterest
Email
Telegram

27 thoughts on “Ce trebuie să cumpere nașa la botez – Extras din jurnalul unei nășici de secol XXI

  1. Mirul nu se cumpără,îl are preotul și este special conceput pentru Taina Mirungerii(se face o dată pe an de Patriarh în Joia Mare).Ce aveți voi în sticluță e impropriu numit mir,e de fapt ulei sfințit.

    1. Bună ziua! Având în vedere că tradițiile diferă în funcție de fiecare regiune a țării, am ales ca sticluța de mir din trusourile de la Atelierele Andini să fie goală. Pentru a realiza acest articol am stat de vorbă cu mai mulți preoți, dar și cu studenți la Teologie pentru a avea o imagine de ansamblu a întregului ritual. Suntem conștienți de importanța acestui aspect și tocmai de aceea am optat pentru ca sticluța să fie goală, urmând ca mirul să fie oferit de către preot.

    1. Bună ziua! Apreciem că ați acordat atenție articolului nostru și că v-ați alocat timp pentru a ne scrie. În redactarea articolelor, noi am ținut cont de sfaturile unui părinte care ne-a ghidat pașii în înțelegerea obiectelor ce compun trusoul de botez. Pânza de mir este întâlnită la mai multe parohii și sub denumirea de crișmă, crîșmă sau chiar crâșmă, însă nu am întâlnit-o în nicio zonă a țării sub denumirea de crâșnă. Ne puteți spune vă rugăm din ce zonă a țării ne scrieți?

      1. Bună ziua!

        Vă mulțumim pentru mesaj. Întradevăr, exista multe tipuri de exprimări.

        O zi frumoasă!

  2. Mirul este acela cu care este uns bebelusul la botez de catre preot.
    Cel pe care il luam acasa, este untdelemn sfintit. Asa cum este si cel pe care il gasim de cumparat de la diferite manastiri.
    Nici noi nu stiam aceasta diferenta, dar ne-a explicat preotul la ultimul botez la care am luat parte.

    1. Bună Mari! Îți mulțumim frumos pentru vigilență – am corectat termenul, pentru a evita orice confuzie. Dacă ai nevoie de ajutorul nostru te așteptăm cu drag!

    1. Bună, Georgiana! Timpul de execuție în atelier este de 5 – 10 zile, iar transportul în străinătate se realizează prin două modalități: curier rutier (durează 6 – 8, maximum 10 zile, iar costul este unul fix de 204 lei), curier aerian (durează 1 – 2, maximum 3 zile, iar costul variază în funcție de greutatea și de dimensiunile coletului, precum și de adresa de livrare, dacă există sau nu km suplimentari). O zi frumoasă!

  3. Buna Simona, suntem invitati la un botez in Cluj in 3 saptamani si as vrea sa stiu ce accesorii se pot oferi ca si cadou pentru nasi si bebelus (este baiat). Nu cunosc nimic despre traditiile de botez, in special cele pentru zona Cluj/Transilvania asa ca orice recomandare mi-ar fi de mare ajutor. Suntem prieteni de familie cu nașa, iar comanda as vrea sa o plasez fara ca ea sa stie :)

    1. Bună, Ioana! Ne bucurăm că ai apelat la noi. Îți voi trimite în câteva minute un e-mail cu toaaate propunerile noastre de cadouri pentru pici și nășici. Pupici

  4. Urmeaza sa fim nasi de botez in Italia peste aproximativ 2 luni si as dori sa va intreb daca livrati si in Italia produsele. Locuim langa Torino, la 27 de km. Am aflat de Andini de la un botez la care am participat anul trecut si ma intereseaza cat costa transportul pana aici si cu cat timp inainte sa plasez comanda online pentru ca ma intereseaza toate produsele necesare aici. Sunt superbe produsele si chiar m-as bucura daca le-as putea primi in timp util avand, acesta fiind si motivul pentru care va contactez din timp.

    1. Bună, Diana! Ne bucurăm că ai apelat la noi la recomandarea celor dragi. Pentru a putea discuta mai multe detalii cu privire la comandă, te rugăm să ne lași numărul pe care te punem contacta sau să ne transmiți un mesaj pe WhatsApp la numărul +40765600700. Te așteptăm cu drag!

  5. Buna ziua !in maxim 3 saptamani imi botez fetita si nu am nicio idee ce as putea sa i iau mase cadou,sunt din zona galati! Ma puteti ajuta va rog?

    1. Bună, Corina! Nu ne dăm seama dacă dorești să știi ce cadou să îi iei nașei sau moașei. Te rugăm să ne contactezi pe WhatsApp la numărul 0765600700 sau pe Facebook @AteliereleAndini pentru a putea discuta toate detaliile. Te așteptăm cu drag!

    1. Bună, Alina! Aranjamentul pentru cristelniță poate fi achiziționat și de mamă, dar și de nașă, în funcție de ce se stabilește de comun acord. Nu există o regulă în acest sens. De multe ori, aranjamentul pentru cristelniță vine la pachet cu celelalte aranjamente pentru biserică/ restaurant. Numai bine!

    1. Bună Ana, în general, tortul este cumpărat de către părinți, însă, nu este o regulă strictă, este o decizie care trebuie luată de comun acord. Îți recomandăm o discuție deschisă intre nași si părinți despre tot ce ține de eveniment.

      O zi frumoasă!

  6. Este un moment emoționant și o responsabilitate mare. Este important să luăm această responsabilitate în serios și să fim pregătiți pentru acest moment important din viața noastră și a micuțului nou născut. Multumesc pentru acest articol util.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Suport la Telefon

0765 600 700

de luni până vineri în intervalul 9 - 18


Am participat la peste 10.000 de evenimente și am făcut fericiți mii de părinți și nășici!

Te ajutăm cu drag în alegerea produselor potrivite pentru evenimentul tău rapid și simplu, direct pe Whatsapp! Completează datele de mai jos și intră chiar acum în contact cu noi!

Ești mămică sau nășică? *



Bebelușul este *



Data botezului *


Tematica *