Coș

0 items in total

Niciun produs în coș.

Costumas Botez Feather 11

Ce cumpără mămica la botez – Sfaturi pentru mămici grijulii și un botez reușit

DE LA NĂȘICI…

Zilele trecute am făcut împreună o incursiune prin mintea unei viitoare nășici care tocmai primise vestea că va avea onoarea să le fie alături prietenilor într-una din cele mai fericite zile ale zieții lor – botezul primului lor copil. Textul a fost scris de una dintre nășicile din clubul Andini, cu ceva timp în urmă, pe când se afla într-o situație similară. Mi-a spus că foaia și pixul o ajută în astfel de cazuri – pentru că îi pun gândurile în ordine.

I-am dat dreptate. Un botez poate fi copleșitor. Tocmai de aceea ne-am propus să te ajutăm să pui mai ușor în ordine toate detaliile, astfel încât botezul micuțului tău să fie exact așa cum ți-ai propus.

… LA MĂMICI

Deși ai avut timp să te pregătești mental timp de nouă luni pentru momentul nașterii și pentru lunile mai grele de după, tot ai o grămadă de emoții atât pentru ceremonia religioasă, cât și pentru petrecerea de după. Discuția despre botezul care urmează trebuie purtată din timp și cu grijă, de către cineva care să se poată asigura că nu treci singură prin această etapă. Confortul psihologic este foarte important acum, mai ales că ai auzit cum că unele mămici trec prin ceea ce se numește „tristețea de după naștere” – o stare care poate dura și până la trei săptămâni, când ai insomnii, ești excesiv de îngrijorată cu privire la sănătatea celui mic, nu ai încredere în propriile forțe sau te simți copleșită de multitudinea de aspecte noi cărora trebuie să le faci față.

 

Iată care sunt articolele care cad exclusiv în sarcina ta și pe care trebuie să le achiziționei pentru botezul micuțului sau micuței tale:

HĂINUȚE BOTEZ – Deși nașa este cea care alege hăinuțele cu care bebelușul tău va rămâne îmbrăcat după ceremonia religioasă, și tu va trebui să cumperi un set de hăinuțe frumoase, cele în care va fi îmbrăcat micuțul până la debutul ceremoniei religioase. Și pentru că vrei ca moțatul sau moțata ta să impresioneze distinșii invitați, nu vei precupeți niciun efort pentru a fi sigură că ai făcut cea mai bună alegere. Fii atentă să alegi hainele în ton cu vremea de afară (doar nu vrei să răcească în timp ce așteptați să fiți primiți în biserică), dar și asortate cu tematica pe care o vei alege alături de nășică pentru ceremonie (poți alege tematici pastel, viu colorate, marine, princiare, marinărești, sau poți avea un botez superb, lipsit de o tematică specială. Indiferent ce ai alege, stai fără griji! Designerii de la Atelierele Andini s-au gândit deja la toate și ți-au pregătit selecții de hăinuțe pentru botez de cea mai bună calitate, la prețuri competitive. Cu un simplu click AICI poți vedea imagini reale, neprelucrate fotografic, ale produselor noastre.

invitatie_botez_biberon_001INVITAȚII BOTEZ – Se află situate în topul listei tale ca prioritate deoarece reprezintă modalitatea prin care vei da de știre tuturor persoanelor apropiate că ți le dorești alături în acest moment atât de special din viața micuțului tău. În trend sunt acum invitațiile personalizate cu fotografia bebelușului, dar poți opta fără grijă pentru orice fel de invitație, doar să fii atentă la modul în care formulezi textul acesteia astfel încât să nu omiți vreun detaliu important, cum ar fi ora ceremoniei, locația acesteia sau dress code-ul pentru invitați. Nu uita că designerii de la Atelierele Andini îți stau la dispoziție cu sfaturi și consiliere, ba chiar ți-au pregătit și niște modele predefinite de invitații pe care le poți accesa dând click AICI!

CARDURI DE MASĂ BOTEZ – Sunt extrem de ușor de pierdut din vedere, dar n-ai vrea în niciun caz să le omiți. Îți vor fi extrem de utile atunci când vei finaliza aranjarea pe mese a invitaților tăi și vei dori ca aceștia să identifice cât mai ușor masa și locul în care i-ai poziționat. Multe dintre cardurile de mese sunt cu dublu rol, având și funcția de plic pentru darul în bani pe care invitații tăi vor dori să îl facă pentru viitorul bebelușului. Alte carduri de masă au și rol de mărturie, fiind în formă de ramă foto în interiorul căreia se poate aplica numele invitatului.

CUTII DAR BOTEZ – Având ca principal scop depozitarea darurilor financiare de la invitații tăi pe perioada petrecerii ce succede ceremonia religioasă, cutiile de dar au o funcționalitate deseori ignorată pe termen lung și anume de cutie cu amintiri, în ea putând fi depozitate toate amintirile prețioase strânse în timpul botezului, precum: caietul de impresii, cutia pentru prima șuviță, un exemplar al invitațiilor, o mărturie, precum și orice alt accesoriu de care te-ai legat sentimental pe parcursul ceremoniei și pe care vei dori probabil să îl păstrezi. Vezi dând click AICI toate cutiile de dar create de designerii Andini și alege-o pe cea în ton cu tematica petrecerii pe care o vei organiza, sau cere-le să creeze una personalizată, model special pentru micuțul tău.

MĂRTURII – le vei alege cu grijă și vei oferi câte o mărturie fiecărui invitat la petrecerea festivă, în semn de recunoștință pentru că a decis să îți fie alături într-un moment atât de important. Poți opta pentru mărturii sub formă de ramă foto, lumânare frumos decorată, obiecte de ceramică, antimoniu sau cristal, cutiuțe, brelocuri, botoșei, cutiuțe cu bomboane, borcănele cu miere, botoșei sau tot felul de statuete simpatice și haioase. Atelierele Andini ți-au pregătit o colecție de 84 de tipuri de mărturii dintre care să poți alege. Click AICI să le vezi pe toate!

caiet_impresii_ocean_001CAIET IMPRESII BOTEZ – deși este un accesoriu opțional, îți recomandăm să îl treci pe lista scurtă de cumpărături deoarece valoarea lui sentimentală va crește cu timpul, iar peste ani și ani el va reprezenta o amintire neprețuită pentru bebelușul tău, atunci deja ajuns om mare. Invitații tăi vor avea un loc în care să își transpună în cuvinte gândurile, ideile, sentimentele și toate urările de bine pentru micuțul bebeluș tocmai creștinat. Inspiră-te cu click AICI din modelele disponibile la Atelierele Andini și achiziționează unul acum, nu vrei ca mai târziu să ai regretul de a fi omis acest detaliu mărunt, dar atât de important.

Tot în sarcina ta cad alegerea locației unde veți continua petrecerea, selecția atentă a preparatelor din meniu, alegerea muzicii care va răsuna pe fundal precum și a fotografului care va avea sarcina importantă de a transpune în imagini fiecare moment important. Dar stai fără grijă, la această parte a aranjamentelor poți să îl implici activ și pe proaspătul tătic :) Nu uita de asemenea de restul detaliilor ce țin de aspectul tău, doar vrei să arăți perfect atât la petrecere, cât și în fotografiile ce vor imortaliza evenimentul. Așa că alege-ți cu mare grijă o ținută care să te avantajeze, accesorizeaz-o corect și nu pierde din vedere că machiajul și coafura trebuie să fie impecabile.

…ȘI LA PREGĂTIRI…

În prima fază a pregătirilor ar trebui să aibă loc o discuție cu preotul pentru stabilirea datei botezului. Tot acum, dacă este cazul, trebuie să menționezi dacă dorești ca la slujbă să participe și un alt preot. E un comportament elegant de care trebuie ținut seama, pentru că preotul paroh trebuie să ceară încuviințarea superiorilor săi ierarhici în acest sens. Nu trebuie însă să-ți faci griji – de obicei o astfel de rugăminte nu întâmpină dificultăți.

…PENTRU UN BOTEZ CA UNS:

Deși de fapt este vorba de un singur mare eveniment cu o durată de două zile, abordarea strategică pentru cea mai potrivită este cea „pe bucățele”. Incearcă să nu te referi la el – mai ales înainte, ca la „botezul.” Articularea are darul de a te face un pic nervoasă. Încearcă mai degrabă să percepi totul în termeni practici, bine determinați – gen pregătiri pentru biserica, pregătiri pentru a doua zi, invitații, mărturii, etc. În felul acesta vei simți că lucrurile capătă o dimensiune concretă și te vei bucura mai tare când vei constata și că sunt duse la bun sfârșit.

De exemplu, poți împărți „botezul” în trei etape:

PÂNĂ LA ȘI INCLUSIV MOMENTUL BISERICII

Aici încărcătura emoțională este maximă, dar nu uita că ai tot sprijinul și ajutorul nașilor și al părinților, care sunt acolo exact pentru tine și pentru cel mic. În toată agitația, însărcinează pe cineva, înainte de a pleca de acasă, să pătreze la îndemână actele necesare trecerii celui mic în registrul de nașteri al parohiei.

La biserică nașii sunt vioara întâi – ei se ocupă de majoritatea detaliilor. Au grijă ca participanții la slujbă să aibă prinse în piept cruciulițele, după cum e obiceiul, îl dau pe cel mic în mâinile atente ale preotului, care sigur nu-l va scăpa și nu-l va pierde în cristelniță, cum ai visat tu că s-ar putea întâmpla:) Apoi îl primesc în brațe, îl înfășează în crasnă și îi potolesc plânsetele după senzația răcoroasă a apei sfințite pe pielea delicată.

O grijă importantă vei avea pe timpul ceremoniei – să ții la îndemână cutiuța specială, frumos decorată, cumpărată de la magazinul cu accesorii pentru botez, în care vei păstra ca amintire prima șuviță tăiată din moțul bebe-ului tău. A se proceda similar cu foarfeca aferentă :)

Apoi, e de datoria ta să oferi invitaților prăjituri sau bomboane dulci în semn de mulțumire pentru prezență, după cum s-a împământenit obiceiul, și să te asiguri că toți oaspeții care contează au toate datele pentru a sosi la mica petrecere, din restaurantul cochet, aflat la doar 300 de metri de biserică, unde ați decis că ar fi frumos să vă întâlniți într-o formulă mai restrânsă după.

De ceva vreme a apărut un obicei ca și nașilor de botez să le fie oferit un dar în semn de recunoștință pentru responsabilitatea asumată de a deveni părinții spirituali ai prichindelului tău. Nu este obligatoriu dar, ca niște părinți politicoși ce sunteți, vă veți interesa în acest sens înainte, pentru a afla care este obiceiul locului. Dacă nașii sunt prieteni apropiați, vei ști cu siguranță cum să-i surprinzi cu un cadou plăcut și util, pe care poate chiar și-l doreau de ceva vreme.

PETRECEREA DE DUPĂ

Odată depășit momentul bisericii, poți considera partea oficială a botezului ca și finalizată. Petrecerea care urmează este de obicei cu membri familiei și prieteni foarte apropiați – de aceea te poți relaxa un pic. Evident, după ce te asiguri ca cel mic a ajuns bine acasă și că acum doarme, vorba aia, ca un prunc.

Dacă afară e vară, cum ți-ai dorit mereu să fie la toate evenimentele fericite cu tine și ai tăi, vei fi veselă și-ți vei felicita soțul pentru ideea bună de a vă invita prietenii la un restaurant cu grădină și terasă, în loc să mergeți acasă.

Dacă e toamnă și plouă – prostii, nici în mijloc de iunie nu se putea nimeri o zi mai plăcută! – de asemenea vei fi veselă și-ți vei felicita soțul, pentru că a avut prevederea de a se asigura că aveți mese rezervate și în interiorul restaurantului.

Vei petrece un pic, chiar dacă de fapt ești obosită – încă n-ai apucat să te refaci complet după naștere – și poate chiar vei trece printre mese, ca o adevărată gazdă, și vei discuta împreună cu unele prietene mărunțișuri. Te vei plânge în secret unei prietene, când nu te vede nimeni, că toată povestea asta cu botezul te-a obosit teribil, că nu vrei să fii nerecunoscătoare și că o fi venirea pe lume a unui copil o clipă binecuvântată, însă sinceră să fii, ți-ar prinde bine o pauză. Ea va zâmbi și te va înțelege, pentru că, nu-i așa, a trecut chiar ea prin aceeași experiență de curând.

Conștienți, deși tu nu lași nimic să transpară, de faptul că poate ești obosită și că ai nevoie de câteva ore doar pentru tine, oaspeții încep să-și ia treptat la revedere. E momentul în care trebuie oferite mărturiile, pe care tot tu trebuie să hotărăști ce sunt, cum arată și cum sunt oferite.

BĂIȚA DE A DOUA ZI

Ziua cea mare a trecut. A mai rămas de îndeplinit doar obiceiul băiței de a doua zi, sau al scoaterii din mir, cum se mai numește. Este un eveniment la care participă prietenii și rudele apropiate și unde rolul principal revine din nou nașilor.

Totul începe undeva la ora prânzului și se termină după-amiaza târziu. Pentru această zi trebuie făcute câteva cumpărături speciale, printre care și un vas de formă ovală, nu foarte adânc în care să fie îmbăiat micuțul – asta în lipsa tradiționalei copăi de rufe care se folosește în popor și care s-a încetățenit și la oraș.

De asemenea este necesar un set de prosoape noi și săpun. Un prosop îl vei folosi ca s-o ajuți pe nășică să se spele pe mâini după ce l-a îmbăiat pe cel mic. Celălalt revine în mod tradițional moașei, care a ajutat la aducerea pe lume a copilului.

Mai sunt de cumpărat și diverse alte mărunțișuri, cum ar fi jucării sau obiecte pe care ai dori să le pui în apa de baie și care, potrivit tradiției, îi vor da celui mic fie ambiție, fie curaj, fie dragoste de carte, fie noroc în dragoste.

Nimic din ce nu te-ai putea descurca, nu-i așa? Acum ca a trecut greul, parcă ai căpătat ceva încredere. Doar a fost primul eveniment „social” la care ai participat de când ai născut. Și chiar cu mare succes, dacă îl asculți pe el. Același el care îți reamintește, cu mutra lui de atotștiutor, la diverse ocazii:

Vezi? Ți-am spus că totul va fi așa cum ți-ai dorit!

Surse foto: andini.ro, Pinterest

Trimite articolul către un prieten

Facebook
WhatsApp
Pinterest
Email
Telegram

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Suport la Telefon

0765 600 700

de luni până vineri în intervalul 9 - 18


Am participat la peste 10.000 de evenimente și am făcut fericiți mii de părinți și nășici!

Te ajutăm cu drag în alegerea produselor potrivite pentru evenimentul tău rapid și simplu, direct pe Whatsapp! Completează datele de mai jos și intră chiar acum în contact cu noi!

Ești mămică sau nășică? *



Bebelușul este *



Data botezului *


Tematica *